Piatr? de hotar – Monica Tonea

This slideshow requires JavaScript.

Ini?ial, am v?zut aceast? carte recomandat? de dou? doamne din blogosfer? pe care eu le apreciez mult – la Diana, pe De-ale Dianei ?i la Potecu?aPoteci de dor. Minunatele recomand?ri m-au tentat foarte tare, astfel încât, în momentul în care am g?sit o reducere de 20% am ?tiut c? e momentul s? o achizitionez, de?i a? fi luat-o ?i la pre? întreg f?r? probleme. Am luat o decizie pentru care m? felicit ?i vreau s? împ?rt??esc cu voi aceast? experien??.

S? cite?ti cartea Monic?i Tonea, Piatr? de hotar, este o poveste în sine. Am descoperit c? nu o pot face oriunde ?i oricum, a?a cum sunt eu obi?nuit?. Este o carte aparte, care necesit? s? îi creezi cadrul optim de lectur?. Din cuprins fac parte zece povestiri ?i ?apte reflexii. Voi exemplifica prin câteva cuvinte, legat de preferatele mele, ca s? nu încarc inutil acest articol de recomandare, cu amendamentul c? toate sunt remarcabile ?i le-am parcurs cu cea mai mare pl?cere.

Prima povestire, Acastanhada, este toat? o arom? furibund? de cafea ?i de pasiune, neîmplinit? ?i nestins?, pe care am tr?it-o ?i am savurat-o pe acorduri de bossa-nova. Misterul Heloisei ?i al domnului Adair a fost o deschidere excelent? pentru acest volum de proz? scurt?, o prim? mostr? a m?iestriei autoarei de a te transporta oriunde dore?te. Odat? deschis? cartea, Monica Tonea devine ghidul t?u într-o lume larg?, cosmopolit?, din România ?i pân? în col?uri îndep?rtate ale lumii. Protagoni?tii sunt, pe rând, femei ?i b?rba?i, personaje-narator pline de tumult sau care î?i duc existen?ele sub ochiul atot?tiutor al autoarei, cu to?ii fascineaz?, îi înso?e?ti în lumea tr?irilor, c?ci aceasta este zona de impact a povestirilor.

Nebunie temporar? – o povestire plasat? în Constan?a, la ??rm de mare, unde eroul autohton de ast? dat? se confrunt? cu acela?i mister feminin, cu ispitele primei iubiri, primelor tenta?ii, primelor dezam?giri. Doi protagoni?ti anonimi, care inspir? familiaritate, o senza?ie de vechi cuno?tin?e.

Pivni?a – reîntor?i în patrie, reg?sim atmosfera minunat? pe care Monica Tonea o imprim? caselor – ea reu?e?te s? ne transpun? în sufletul acestor c?mine, integrând foarte bine decorul în poveste, personajele fiind armonizate cu mediul lor, desprinse parc? din vechile istorii. Nu e greu deci s? aduci fâ?ii de trecut ?i s? le îmbini cu prezentul, alc?tuind o povestire cu tent? fantastic?. Nu e greu dac? e?ti Monica Tonea, cel pu?in.

Trecerea de pietoni – am adorat aceast? povestire, pur ?i simplu. De?i e scurt?, tr?im prin ochii unui poli?ist o zi în care el surprinde n?ruirea vie?ii sale de cuplu, triste?ea unor momente dificile peste care se suprapune o nou? ?ans?, se întrevede o speran?? de mai bine în preajma unei treceri de pietoni, devenit? spa?iu al manifest?rii destinului.

Apari?ia – o întâlnire a dou? necunoscute în trenul de Amsterdam, confesiuni pe de o parte, fascina?ie pe de alta, una dintre acele întâlniri scurte care r?mân gravate în memorie, precum o stea c?z?toare, trec?toare dar de neuitat.

Cea?a – câteva pagini intense, în care, pornind prin a aduce un om drag la aeroport, personajul-narator p??e?te într-o lume nou?, cu altfel de tr?iri ?i percep?ii, o zon? a revela?iei.

În povestirile sale, autoarea î?i poart? personajele adeseori în copil?rie, în rememor?ri nostalgice ale unor timpuri demult trecute, urmând a le creiona cu for?? momentul prezent. Ca un artist care întâi schi?eaz? linii vagi, pentru ca apoi s? accentueze ceea ce consider? c? trebuie eviden?iat. Personajele sale, atât femei cât ?i b?rba?i sunt de o elegan?? atemporal?, iar decorurile în care le plaseaz? sunt, dup? cum v? spuneam, de un rafinament deosebit.

Monica Tonea are o magie prin care face, din când în când, s? opreasc? timpul în loc. Pare un fotograf care prinde clipa ?i o imortalizeaz?, cadrele ei se deruleaz? radiant pentru a înghe?a deodat?, într-unul dintre acele momente care nu mai apar?in timpului fizic. În minte am deja o galerie de instantanee, fiecare dintr-o alt? povestire. Natura în schimb, acolo unde apare, e proiectat? ca un film. Sim?i r?coarea ce?ii, mirosul m?rii, auzi semnalul unui tren, ascu?it într-o noapte de var?. Din scrisul ei r?zbate sufletul de artist, luptele ?i fr?mânt?rile interioare, urcu?urile ?i coborâ?urile inerente condi?iei umane.

Reflexiile, în num?r de ?apte, sunt povestiri mai scurte, care condenseaz? esen?e tari. Le-am parcurs pe ner?suflate ?i m-au impresionat. Antepenultima ?i ultima, în mod special. ?i tat?l meu avea telescop. Dac? ar fi s? îi scriu o scrisoare, asemenea celei c?tre mama autoarei, nu am idee ce a? putea spune. C? a? fi vrut s? îl cunosc mai bine, poate? Pe el, omul, nu numai în calitate de tat?? Pe de alt? parte, m-am reg?sit în descrierea copilului n?scut la ??rm de mare.

Volumul are o estetic? aparte. Am apreciat detaliul grafic aflat în stânga unor povestiri, ca o piramid? din litere ?i cuvinte-cheie, detaliu prezent ?i pe coperta a patra. Am apreciat ?i semnul de carte, de pe care chipul surâz?tor al Monic?i mi-a vegheat lectura, ca o zân? bun?.

Dac? v? plac introspectiile rafinate ?i sunte?i iubitori ai prozei scurte, sau efectiv dori?i o lectur? nuan?at? ?i de calitate, v? recomand c?lduros acest volum de povestiri.

Leave a Reply